Rudel Obreja, atac asupra lui Vasile Câtea: „I-am dat niște pumni, de și-a pierdut trei dinți prin sală, i-a căutat vreun sfert de oră” | INTERVIU

Rudel Obreja, atac asupra lui Vasile Câtea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Câtea candidează de unul singur la șefia Federației Române de Box. Alegerile sunt programate miercuri, 6 februarie. Singurul care pune la îndoială credibilitatea acestuia este Rudel Obreja, fost președinte al FR Box și fost vicepreședinte AIBA. Nu candidează nici Obreja, nici altă persoană, așa că nuvvom avea suspans. Cu câteva ore înainte de alegerile de FR Box, Rudel Obreja (54 de ani) a făcut un rechizitoriu dur a activității manageriale al actualului președinte și a povestit amănunte picante din relația celor doi, pugiliști la aceeași categorie de greutate, acum mai bine de trei decenii.

Prosport: De ce există un singur candidat la box? Nu mai sunt oameni din domeniu sau le este frică?

Rudel Obreja: Și una și alta, probabil. Nu mai există oameni de box, asta e adevărat. Domnul Vasile Câtea a pulverizat persoane importante din acest sport. El e derutat, nu deputat. A primit finanțare un milion de euro în situația în care nu există loturi naționale. Au înființat unele fictive, care să cheltuie milionul de euro de la MTS, după ce trei ani n-au primit nimic din cauza neregulilor din Federație.

Prosport: Faceți niște afirmații foarte grave…

Da. Așa este! Interesează pe cineva? Justiția are treabă cu mine, cu gunoaiele astea nu are nimeni, deși au dosare penale. Mie nu îmi este frică și spun lucrurilor pe nume. Sunt doi oameni, finii lui Vasile Câtea, cică sunt pe la loturi și se ocupă să sifoneze banii în condițiile în care nu numai că nu iau medalii, dar nici nu participă la competiții. E jaf, nu sport ce fac ei la FR Box!

Dacă ne uităm în urmă cu 10 ani, există și Google pentru asta ca probă, îl susțineați puternic pe Vasile Câtea…

Așa e! Nu îl susțineam, îl protejam chiar. Păi eu l-am făcut arbitru internațional, l-am luat cu mine la Jocurile Panamericane, la Rio de Janiero…

Rudel Obreja: „Era sifonarul lotului. Nu știam de ce suntem turnați mereu”

Păi de ce?

Era un curent atunci, voi jurnaliștii spuneați să schimbăm liniile, să aduc oameni noi în Federație. Și am adus pe dracu să ma ia… Când am ajuns la Rio m-a întrebat cine e statuia mare de face cu mâna (râde)… I-am explicat omului de la țară, să nu zic altfel, despre ce e vorba.

Dar ce ne puteți spune despre omul, sportivul, care e unicul candidat la șefia FR Box?

Nu prea sunt multe de spus, că nu are calități prea multe. A fost un pugilist mediocru, am jucat două meciuri contra lui, în 1988 și în1989, la Polivalentă, la Campionatele Naționale. La ultimul i-am dat niște pumni de și-a pierdut trei dinți prin sală, i-a căutat vreun sfert de oră săracul! Îmi striga „Mai ușor, Rudele, te rog”. Ca om zero barat… Mi-am adus aminte acum. Când eram colegi la lot, mai fugeam și noi, fiind tineri, la o bere, la un șpriț… Cum dracu făceam că venea mereu antrenorul și ne lua din oală de la cârciumă! Băi, zic de unde știe ăsta unde suntem?  Peste mulți ani, ne-am dat noi seama cine era sifonarul grupului. Trebuia să-i mai scot trei dinți atunci. Asta e, am prea multă încredere în oameni… Păi, uitați-vă la ei și la mine. Cine are mai multe performanțe?

Nu știm!

Păi eu am scos doi campioni mondiali, Lucian Bute și Adrian Diaconu, și sute de medalii. Nu mă pot compara niciodată cu oamneii ăștia. A zis domnul Câtea, într-un interviu la Agerpres, că a găsit federația pe minus din cauza Galei Bute. El habar nu are și vorbește gura fără el. E habarnist total. Că e el sau Doroftei președinte nu e nicio diferență, ăla nu știa să-și gestioneze banii din buzunar, dar apoi ai federației. Doroftei e un băiat cu care glumești, cu care vorbeti, dar atât! Are multe limite!

Cu Lucian Bute ați mai vorbit?

Eu cu el? Să mă sune, dar n-a făcut-o. Dacă nu eram eu, rămânea la comuna Pechea, județul Galați, toată viața, nu la Montreal ca un boier care este acum. Dar asta e, viața merge înainte.

Rudel Obreja: „Suntem în fundătură, nu va fi niciun pugilist la Tokyo”

Cu boxul ce facem?

Nu facem nimic, avem doar doi pugiliști la ora asta: Robert Jitaru și Arădoaie Andrei. Primul nu mai boxează la turnee oficiale, nu participă la Naționale! L-au ascuns la un turneu in Ungaria! Dupa ce a făcut deplasarea la Stranjata BG, dar n-a boxat acolo! Ăștia își bat joc de toti si mai ales de banii publici! Dar managementul defectuos ne-a adus aici, nu vom merge la JO de la Tokyo, nu vom lua medalii. Suntem în fundătură.

De ce nu candidați dumneavoastră?

Exclus! Nu-mi mai trebuie… Eu rămân la Liga Profesionistă de Box și o să vadă lumea ce fac eu și ce fac ei. E simplu, Până în 2012 eu am avut rezultate, îi las pe ei să demonstreze ce calități au. Deja se vede. Nu vom avea niciun pugilist la JO de la Tokyo.

Nu beți o cafea cu domnul Câtea și îngropați securea războiului?

M-a chemat domnul Dunca, fost ministru al sportului în guvernarea PSD, ne-a pus la o masă, am discutat despre box, cum să facem să găsim soluții, să ne împăcăm. Apoi domnul Câtea a plecat și n-a mai dat niciun semn. Păi de ce ne-am mai văzut? Dacă în față zici ceva și apoi pleci și nu mai zici nimic? Ce fel de om poți fi? Știți dumneavoastră…

Am luat federaţia într-o stare de insolvenţă, de lichidare, cu datorii enorme, cu multe procese pe rol, şi am adus-o azi, să spun aşa, să fie boboc. Când am venit eu preşedinte erau datorii de peste 10 miliarde de lei vechi, plus că erau foarte mulţi bani care se imputau federaţiei în urma Galei Bute – Vasile Câtea

Trei persoane pentru postul de vicepreședinte

Pentru cele două posturi de vicepreşedinte candidează trei persoane: Bogdan Marinescu, Florin-Ioan Mulcuţan-Chiş şi Silviu Vasile Mureşan. Pentru cele 10 locuri de membru în Biroul Federal au fost declaraţi eligibili 13 candidaţi: Doru Gheorghiu, Adrian Lăcătuş, Silviu Macovei, Toma Matei, Ştefan Mosoiu, Florin-Ioan Mulcuţan-Chiş, Silviu Vasile Mureşan, Alec Năstac, Gabriel Petrea, Viorel Plosca, Samir Simion, Florin Stan, Titi Tudor. La funcţia de preşedinte al Comisiei de Apel a FRB candidează o singură persoană, Dorel Constantin Ene.
La 14 ianuarie 2016, Vasile Cîtea a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Box, cu 88 de voturi, faţă de 38 ale contracandidatului său de atunci, Mihai Lauruc. El a preluat atunci postul lăsat liber de fostul campion mondial Leonard Doroftei, cel care demisionase la 13 noiembrie 2015, după trei ani la conducerea federaţiei.

Nu am emoţii, doar candidez singur, însă trebuie să am o echipă lângă mine care să mă ajute. Eu am făcut nişte propuneri şi sper ca aceşti oameni să fie aleşi şi să am un Birou Federal mult mai eficient, care să se implice cu adevărat. Vreau să avem linişte şi să facem performanţă reală
Vasile Câtea

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×